Maria STĂNILOAE – preoteasa pe care un sfânt a numit-o sfântă
În anul 1930, pe vremea când Sfântul Dumitru Stăniloae era profesor la Academia Teologică din Sibiu, domnișoara Maria Mihu, studentă în anul I la Academia Comercială, l-a căutat pentru a-i duce o scrisoare, trimisă de cineva. Își închipuia că va întâlni un domn bătrân şi plicticos, însă a dat peste un bărbat care arăta mai degrabă a student decât a dascăl. După ce a citit scrisoarea, tânărul a invitat-o la plimbare exact în acea după-amiază. Iar peste câteva luni, au devenit o familie, spre mirarea celor din oraș, care nu înțelegeau cum de profesorul s-a căsătorit cu o tânără dintr-o familie de la țară, cu opt copii
Însă adevărata frumusețe a poveștii familiei Stăniloae stă în felul în care cei doi au trăit întreaga viață împreună.
CUM ARĂTA O SEARĂ DIN VIAȚA LOR?
Imaginați-vă un soț și o soție așezați seara în fotolii, stând de vorbă despre ce s-a petrecut peste zi. „Ce-ai făcut azi la școală, Tataș?”, îl întreabă soția, iar el îi povestește. „Îți trebuie ceva, Mărioară?” sare soțul, când ea dă să se ridice pentru o clipă. „Spune-mi ce vrei, ca să-ți dau!”
Apoi, închipuiți-vă cum, după un timp, cei doi își fac rugăciunea de seară.
„Doamne, ține-mă până mai crește Lidia, dar fă să mor eu întâi!”, cere soția. „Doamne, dacă-i voia Ta, nu o lăsa pe Mărioara singură. Știu că n-ar suporta”, șoptește soțul.
„Păzește-o pe Lidia, Doamne. Ai grijă de Mioara și de Mitruț, copilașii noștri, și ține-i lângă Tine în Rai”, se roagă cei doi părinți.
Această scenă se va fi petrecut de zeci de ori în familia Stăniloae, în cele șase decenii pe care le-au împărțit.
Au trecut – împreună – prin încercări greu de dus: au pierdut, la vârste fragede, doi copii din cei trei pe care i-au avut.
Au suportat – tot împreună – persecuțiile regimului comunist, sărăcia și marginalizarea, astfel încât este aproape imposibil să te gândești la unul dintre ei în absența celuilalt.
Dăruirea, iubirea și delicatețea erau reciproce în familia lor. Deseori, când Părintele Dumitru Stăniloae era întrebat dacă a cunoscut vreodată un sfânt în viață, el răspundea: „Da, pe soția mea!”
O MARIE, DAR ȘI O MARTĂ
Fiica lor, Lidia Stăniloae, spunea despre mama sa că a fost „duhul cel bun al casei”: o ființă de un „devotament rar”, cu o credință și cu o dragoste pentru ceilalți nemaiîntâlnite.
În același timp, avea un spirit organizatoric extraordinar, era „motorul” familiei: ea lua toate deciziile administrative, ca să-și scutească soțul de grijile cotidiene ce l-ar fi putut distrage de la scris. De aceea, Sfântul Dumitru Stăniloae chiar mărturisește că nu și-ar fi putut realiza opera teologică fără soția sa.â
Devotamentul celor doi soți nu era unul idolatru și exclusivist. Era însăși respirația familiei. Un devotament reciproc. Dar și un devotament al părinților față de copii și față de toți cei apropiați. O slujire după măsura fiecăruia – adusă lui Dumnezeu.
Legătura strânsă dintre soți nu a slăbit nici măcar după moarte. Maria Stăniloae a trecut din viața pământească în martie 1993 și a fost înmormântată la Mănăstirea Cernica. Soțul ei a urmat-o câteva luni mai târziu, ca să împartă – împreună – și veșnicia.
Ioana Revnic,
președinta Asociației Spune-mi o poveste pentru suflet
Inspirată de:
Lidia Stăniloae, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2003.
Cartea Familiei Stăniloae. Trei generații văzute prin ochiul lui Dumitru Horia Ionescu. Dialoguri cu Răzvan Bucuroiu, Editura Lumea credinței, București, 2023.
Text publicat pe Agenția de știri Basilica
