Purtați-o în rugăciuni pe bunica Sfântului Ioan Iacob Hozevitul
🌿Pe pomelnicele mele, la Adormiți, nu uit niciodată să adaug un nume: Maria, bunica Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.
Maria Iacob a trăit între anii 1848-1923. Nu știu în ce dată s-a născut, dar în 23 iulie, când e ziua în care a venit pe lume Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, ne putem aminti de ea, fiind cea care l-a crescut. Ea ar fi ajuns monahie, dacă nepotul ei nu ar fi rămas fără mamă la șase luni, iar apoi, la trei ani, și fără tată.
🌿Bunica nu se despărțea de nepoțelul ei nicio clipă. Îl ducea cu ea peste tot când era mic, purtându-l într-o traistă de unde copilul își scotea căpșorul afară și privea lumea. L-a dat la școală și a insistat ca el să învețe carte, iar acesta i-a răsplătit efortul, fiind primul în clasă.
🌿Cei doi obișnuiau să citească seara din Sfânta Scriptură. Și, de fiecare dată când băiatul ajungea la pătimirile Mântuitorului, bunica Maria plângea.

Odată, el a întrebat-o:
– Mamă, de ce plângi așa tare?
Multă vreme ea nu i-a spus nimic. Dar, într-o bună zi, i-a mărturisit că nu îi este mamă și că el rămăsese, de fapt, fără părinți.
– De aceea plâng, i-a explicat bunica Maria, că sunt bătrână și, după moartea mea, vei rămâne singur și orfan pe lume. Eu nu-ți doresc altceva mai bun în viață decât să ajungi preot și să-I slujești lui Hristos.
Apăsată de bătrânețe, bunica Maria știa în adâncul sufletului că nu va apuca să-l vadă preot, așa cum își dorea.
🌿Peste ani, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a scris despre bunica Maria.
În poezia „În brațele părintești”, el o numește sfântă:
„O, scumpa mea bătrână sfântă,
Eu tot ce am îți datoresc,
Căci m-ai adus la cunoștința
Părintelui Celui ceresc.”
🌿Într-un alt text intitulat „În amintirea bunicii mele care se chema Maria”, vorbește despre blândețea sfântă a acestei femei și despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-l crește:
„Te văd cu ochii minții
Așa precum erai,
Cu chipul blând ca sfinții,
Cu farmecul în grai.
Cu-al vieții sac în spate,
Cu umbletul domol,
Vădindu-ți des în lacrimi
La inimă un gol.
Era dorința sfântă
Ce nu s-a împlinit,
De-a-ți mântui valeatul
Ca maică la un schit.
Și pricina cea mare,
Bunică, eu o știu:
Îs numai eu mișelul,
Acela care scriu.
Căci eu ți-am fost povara
Pe umerii slăbiți,
Fiind rămas în lume
De mic fără părinți.
Purtatu-m-ai în cârcă
Pe drumul spre ogor
Și-ai privegheat alături
De micul tău «odor».
Eu dragostea de mamă
La tine am aflat
Și temerea de Domnul
Mereu m-ai învățat.
Cu pace odihnește
La cer, bunica mea,
Acolo unde mintea
Adeseori zbura.”
🌿Pentru mine, bunica Maria este un model de slujire discretă și simplă. Exemplul ei e de folos pentru mamele și pentru bunicile care își iau în serios rolul de a-i învăța pe copii și pe nepoți credința în Dumnezeu.
🌿Gândul cu care am început acest text este acela de a așeza în rugăciunile voastre numele bunicii Maria, ca posibil model de sfințenie trăită în taină.Alături de mamele de sfinți români pe care le cinstim în 2026, probabil că, la un moment dat, în rândul sfintelor noastre își va găsi locul și această bunică.
De aceea, vă rog pe toți să o purtați în rugăciuni pe bunica Maria. Și poate că, la vremea potrivită… ne va veni și încredințarea sfințeniei sale.
✍Ioana Revnic, președinta Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet” pentru pagina de Facebook a Agenției de știri Basilica
Concept ilustrație de Teodora Diana Paul
